Anul 2009 a adus, odata cu criza economica mondiala, numeroase provocari pentru companiile de asigurari, care au luptat pentru profit mult mai mult decat in anii precedenti. Eforturile lor au fost concentrate in mod deosebit pe segmentul asigurarilor auto, care a fost puternic afectat.
“Am reusit sa ne mentinem incasarile pe CASCO prin stimuli de pret si prin promovarea unor conditii de asigurare imbunatatite pentru clienti. La RCA am dezvoltat canalele de vanzare traditionale si am introdus vanzarea on-line, pentru a veni in ajutorul asiguratilor nostri si pentru a reduce timpul de emitere”, a declarat Radu MUSTATEA, Presedinte Directorat al companiei ASTRA Asigurari.
In contextul in care prelungirea crizei este cel mai plauzibil scenariu pentru anul ce tocmai a inceput, piata asigurarilor auto are nevoie si in 2010 de o abordare speciala.
“Anul acesta ne propunem abordarea pietei de asigurari auto prin lansarea unor produse noi pe CASCO, prin stimularea vanzarii prin canalele traditionale (brokeri, leasing), dar si prin cele alternative (vanzarea on-line prin www.astraonline.ro ), prin adaptarea pretului la conditiile pietei”, a adaugat Radu MUSTATEA.
Despre solutiile pe care companiile de asigurari le au la indemana pentru a depasi piedicile pe care le ridica criza si in 2010 se va discuta la cea de-a IV-a Editie a Conferintei Nationale a Asigurarilor Auto. ASTRA Asigurari este Partener Oficial al evenimentului, care se va desfasura in data de 4 martie a.c., la Palatul Parlamentului.
Inscrieri se mai pot face pentru numai trei zile, pana vineri, 26 februarie.
Pentru detalii si inscrieri, click aici!