PRIMA PAGINA CE ESTE CONSTATAREA AMIABILA? GHIDUL DE ASIGURARI AUTO INTREBARI FRECVENTE DESPRE ASIGURARILE AUTO LEGISLATIE INSTITUTII SI ORGANIZATII DESPRE NOI
Alege Viata

Get Adobe Flash player

Aboneaza-te GRATUIT
la Newsletterele de Asigurari si Pensii!

Inregistreaza-te si alatura-te celor
peste 16.000 de abonati.

Autocar
by sigla


pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule

(Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 762 din 11/11/2008).

În conformitate cu dispoziÈ›iile art. 53 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările È™i reasigurările în România, cu modificările È™i completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 4 alin. (26) È™i (27), ale art. 5 lit. c) È™i ale art. 47 pct. 2 lit. k) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare È™i supravegherea asigurărilor, cu modificările È™i completările ulterioare,
potrivit Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 4 noiembrie 2008, prin care s-au adoptat Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule,

Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Începând cu data publicării prezentului ordin se pun în aplicare Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
(2) Prevederile prezentului ordin se aplică pentru poliÈ›ele de asigurare RCA a căror valabilitate începe de la data publicării acestuia.
(3) Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(4) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul preÈ™edintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 8/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 3 iulie 2008, poliÈ›elor emise anterior prezentului ordin aplicându-li-se prevederile ordinului în vigoare la momentul emiterii lor.
Art. 2. - Asigurătorii autorizaÈ›i vor lua toate măsurile necesare pentru aplicarea prevederilor normelor puse în aplicare prin prezentul ordin È™i răspund de instruirea corespunzătoare a personalului propriu È™i a intermediarilor privind contractarea asigurărilor obligatorii în condiÈ›ii adecvate, cu respectarea prevederilor legale în materie.
Art. 3. - DirecÈ›iile se specialitate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor
Angela Toncescu
București, 7 noiembrie 2008
Nr. 20

ANEXÄ‚
NORME privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule
PARTEA I
Contractul de asigurare de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților și autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării RCA

TITLUL I
Prevederi introductive

Art. 1. - (1) În conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările È™i reasigurările în România, cu modificările È™i completările ulterioare, asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asiguraÈ›ii răspund delictual față de terÈ›e persoane. Nu intră sub incidenÈ›a asigurării răspunderea decurgând din executarea unui contract de transport de bunuri sau persoane, efectuat cu titlu oneros.
(2) Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terțe părți prin intermediul vehiculului.
(3) Condițiile contractuale pentru asigurarea obligatorie RCA sunt reglementate de prevederile Legii nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, și de prezentele norme.
Art. 2. - În înÈ›elesul prezentelor norme, termenii È™i expresiile de mai jos au următoarele semnificaÈ›ii:
1. teritoriu în care staÈ›ionează în mod obiÈ™nuit vehiculul reprezintă:
a) teritoriul statului în care vehiculul este înmatriculat/înregistrat permanent ori temporar;
b) teritoriul statului în care s-a eliberat vehiculului un semn distinctiv, în situaÈ›iile în care nu se solicită înmatricularea/înregistrarea unui anumit tip de vehicul, dar vehiculul respectiv primeÈ™te un semn distinctiv similar numărului de înmatriculare/înregistrare sau unei poliÈ›e de asigurare de răspundere civilă auto;
c) teritoriul statului în care proprietarul sau utilizatorul vehiculului este rezident permanent, în cazurile în care pentru anumite tipuri de vehicule nu se solicită plăcuță de înmatriculare/înregistrare sau nu se atribuie un alt semn distinctiv;
d) teritoriul statului în care s-a produs accidentul, în cazurile în care vehiculele care au fost implicate într-un accident nu au număr de înmatriculare/înregistrare sau acesta nu corespunde ori nu mai corespunde vehiculului respectiv, în scopul stabilirii despăgubirilor, conform prevederilor prezentelor norme;
2. proprietar/coproprietar al vehiculului - persoana fizică sau juridică înscrisă în documentele de identitate ale vehiculului sau în alte înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate;
3. utilizator al vehiculului - persoana fizică sau juridică căreia, în baza unui contract încheiat cu proprietarul/coproprietarul, i s-a atribuit pe o anumită perioadă dreptul de folosință a unui vehicul;
4. poliță de asigurare RCA - forma scrisă a contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule;
5. vignetă - autocolantul care se aplică pe parbrizul vehiculului în loc vizibil din exterior, eliberat împreună cu poliÈ›a de asigurare RCA.

TITLUL II
Autorizarea asigurătorilor și condiții privind practicarea asigurării obligatorii RCA

Art. 3. - (1) Asigurătorii pot practica asigurarea obligatorie RCA dacă sunt autorizaÈ›i pentru desfășurarea activității de asigurare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare È™i supravegherea asigurărilor, cu modificările È™i completările ulterioare, È™i îndeplinesc cumulativ următoarele condiÈ›ii speciale:
a) sunt autorizați pentru subscrierea riscurilor de răspundere civilă a vehiculelor, prevăzute la clasa 10 lit. B din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare;
b) dispun de o reprezentanță de despăgubiri în fiecare stat situat în limitele teritoriale de acoperire a asigurării RCA, definite la art. 1^1 pct. 7 din Legea nr. 136/1995, cu modificările È™i completările ulterioare, È™i ale celorlalte state semnatare ale Acordului multilateral;
c) dispun de o reÈ›ea teritorială formată din cel puÈ›in o unitate, sucursală ori agenÈ›ie, înregistrată la oficiul registrului comerÈ›ului, în fiecare judeÈ› È™i în municipiul BucureÈ™ti, cu excepÈ›ia judeÈ›ului Ilfov, atât pentru activitatea de contractare a asigurării, cât È™i pentru cea de constatare È™i lichidare a daunelor pentru vehicule;
d) în cadrul fiecărei unități È™i subunități dispun de personal specializat pentru activitatea de constatare È™i de lichidare a daunelor auto È™i efectuează plăți de despăgubiri la cel puÈ›in una dintre unitățile teritoriale din fiecare judeÈ› È™i din municipiul BucureÈ™ti, cu excepÈ›ia judeÈ›ului Ilfov;
e) dispun, atât pentru sediul central, cât È™i pentru subunități, de o dotare cu tehnică de calcul È™i software adecvate È™i de personal care să permită contractarea asigurării RCA, È›inerea unor evidenÈ›e detaliate privind încheierea, derularea È™i încetarea asigurării RCA È™i transmiterea în format electronic a acestor informaÈ›ii către baza de date CEDAM;
f) desfășoară activitatea privind încheierea asigurării obligatorii RCA prin intermediari numai la:
- sediile principale sau secundare ale brokerilor de asigurare È™i/sau de reasigurare ori, după caz, ale asistenÈ›ilor în brokeraj persoane juridice;
- sediile principale sau secundare ale asiguraților ori ale potențialilor asigurați persoane juridice;
- domiciliul sau, după caz, reședința asiguraților ori a potențialilor asigurați persoane fizice;
- domiciliul sau, după caz, reÈ™edinÈ›a asistenÈ›ilor în brokeraj persoane fizice;
- sediile principale sau secundare ale asigurătorilor;
g) dețin un program de reasigurare care garantează o reținere proprie prudențială;
h) sunt membri ai BAAR, precum și ai asociației Fondul de protecție a victimelor străzii.
(2) CondiÈ›iile pentru practicarea asigurării obligatorii RCA, prevăzute la alin. (1), trebuie îndeplinite pe toată perioada de valabilitate a autorizării de către asigurătorii autorizaÈ›i pentru practicarea acestei asigurări.
(3) Asigurătorii care au fost autorizaÈ›i să practice asigurarea obligatorie RCA îÈ™i asumă răspunderea pentru toate poliÈ›ele de asigurare RCA distribuite intermediarilor în asigurări, inclusiv pentru erorile sau omisiunile de redactare a poliÈ›elor.
Art. 4. - (1) În vederea autorizării pentru practicarea asigurării obligatorii RCA, asigurătorii solicitanÈ›i trebuie să depună o cerere la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, împreună cu o documentaÈ›ie care cuprinde următoarele:
a) documentaÈ›ia din care să rezulte îndeplinirea condiÈ›iilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a);
b) lista reprezentanțelor de despăgubiri prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b);
c) lista unităților teritoriale ale asigurătorului È™i/sau a sediilor aparÈ›inând persoanelor juridice cu care asigurătorul are încheiate contracte de mandat pentru desfășurarea activităților prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) È™i d), însoÈ›ite de actele doveditoare, eliberate de oficiul registrului comerÈ›ului, care atestă existenÈ›a acestor unități teritoriale, pentru asigurătorii care solicită autorizarea pentru practicarea asigurării obligatorii RCA;
d) lista personalului specializat în activitatea de constatare È™i lichidare a daunelor auto, structura de lucru necesară efectuării plăților de despăgubiri, precum È™i alte informaÈ›ii utile, centralizate, conform modelului prezentat în anexa nr. 4, pentru fiecare unitate teritorială, sub semnătura conducătorului societății;
e) declaraÈ›ia conducătorului societății, precum È™i a conducătorului compartimentului de specialitate cu privire la îndeplinirea condiÈ›iilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e), iar în cazurile în care activitatea de contractare a asigurării obligatorii RCA se desfășoară È™i prin intermediari autorizaÈ›i, documentaÈ›ia va cuprinde, în completare, È™i copiile declaraÈ›iilor intermediarilor privind îndeplinirea condiÈ›iilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e), pentru zonele în care asigurătorul nu deÈ›ine unități proprii;
f) nota de fundamentare, care să cuprindă în mod obligatoriu tarifele de primă pentru primii 2 ani È™i metodele actuariale de calcul utilizate pentru stabilirea tarifelor de primă, potrivit prevederilor art. 21, precum È™i o estimare a indicatorilor specifici pentru o perioadă de 5 ani.
(2) În vederea menÈ›inerii autorizaÈ›iei de practicare a asigurării obligatorii RCA pentru anul calendaristic următor, asigurătorii care au fost autorizaÈ›i de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să practice asigurarea obligatorie RCA înainte de intrarea în vigoare a prezentelor norme trebuie să depună la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor o cerere în acest sens, însoÈ›ită de următoarele documente:
a) declaraÈ›ia semnată de conducătorul societății È™i de persoanele semnificative ale departamentelor de specialitate, din care să rezulte că îndeplinesc aceleaÈ™i condiÈ›ii prezentate în documentaÈ›ia pentru care au obÈ›inut autorizarea de practicare a asigurării obligatorii RCA;
b) limitele de despăgubire stabilite de către fiecare asigurător conform prevederilor art. 24, precum È™i tarifele de primă stabilite conform art. 21, ce urmează a fi practicate pentru anii 2009 È™i 2010. Aceste documente se vor prezenta în termen de 5 zile de la data publicării prezentelor norme.
(3) Începând cu anul 2010, în vederea autorizării sau menÈ›inerii autorizaÈ›iei pentru practicarea asigurării obligatorii RCA, asigurătorii solicitanÈ›i trebuie să depună o declaraÈ›ie a conducătorului societății privind îndeplinirea condiÈ›iilor necesare respectării prevederilor art. 20 alin. (5).
(4) Asigurătorul cu sediul social într-un stat membru al Uniunii Europene se consideră autorizat pentru practicarea asigurării obligatorii RCA pe teritoriul României de la data la care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor îi transmite notificarea primită de la autoritatea competentă a statului membru al sediului social.
Art. 5. - (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor decide acordarea sau menÈ›inerea autorizaÈ›iei pentru practicarea asigurării obligatorii RCA în urma analizei documentelor depuse, precum È™i a analizei indicatorilor care atestă faptul că asigurătorul poate gestiona această formă de asigurare în condiÈ›ii compatibile cu reglementările privind practica prudenÈ›ială.
(2) AutorizaÈ›ia poate fi retrasă sau suspendată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în condiÈ›iile legii.
Art. 6. - (1) Asigurătorii RCA au obligaÈ›ia de a transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în termen de 30 de zile de la data autorizării, următoarele documente:
a) dovada raporturilor juridice de reasigurare;
b) copie a mandatului BAAR pentru eliberarea de cărÈ›i verzi, în calitate de membru al biroului naÈ›ional;
c) copie a documentului care atestă afilierea la asociația Fondul de protecție a victimelor străzii.
(2) Asigurătorii RCA au obligaÈ›ia de a transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor copia actului adiÈ›ional care modifică È™i/sau completează contractul de reasigurare transmis potrivit alin. (1) lit. a), în termen de 30 de zile de la data modificării sau completării.
(3) Asigurătorii RCA care au notificat Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru desfășurarea activității de asigurare de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene, potrivit prevederilor Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a-și desfășura activitatea cu respectarea prevederilor legale naționale ale țărilor respective.
(4) Asigurătorii care au dreptul de a practica asigurarea obligatorie RCA pe teritoriul României, în baza dreptului de stabilire È™i a libertății de a presta servicii, îÈ™i desfășoară activitatea cu respectarea prevederilor prezentelor norme.
Art. 7. - (1) În aplicarea prevederilor art. 53 din Legea nr. 136/1995, cu modificările È™i completările ulterioare, precum È™i ale art. 5 lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificările È™i completările ulterioare, având în vedere elaborarea È™i publicarea prezentelor norme, gestionarea programului de monitorizare a activității asigurătorilor care practică această asigurare, dezvoltarea È™i întreÈ›inerea bazei de date CEDAM, precum È™i pentru protejarea corespunzătoare a intereselor asiguraÈ›ilor, începând cu anul 2009, se prelevă o cotă procentuală de 1,10% din volumul primelor de asigurare brute încasate lunar pentru asigurarea obligatorie RCA.
(2) Sumele determinate prin aplicarea cotei procentuale de 1,10% asupra volumului lunar al primelor de asigurare brute încasate se virează în fiecare lună, până în ultima zi lucrătoare a lunii următoare celei pentru care se face raportarea, în contul nr. RO 57 TREZ 700 50 25 XXX 000 272, deschis pe seama Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor la Activitatea de Trezorerie a Municipiului BucureÈ™ti.
(3) Cota procentuală menÈ›ionată la alin. (1) È™i (2) poate fi modificată pentru fiecare exerciÈ›iu financiar viitor, în funcÈ›ie de realizarea obiectivelor prevăzute mai sus.
Art. 8. - (1) Asigurătorii RCA au obligaÈ›ia de a întocmi evidenÈ›e lunare privind asigurarea obligatorie RCA, potrivit structurii tarifelor de prime prezentate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
(2) Concomitent cu virarea sumelor datorate, asigurătorii RCA vor transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, până în ultima zi lucrătoare a lunii următoare celei pentru care se face raportarea, raportările elaborate în baza evidenÈ›elor menÈ›ionate la alin. (1), potrivit modelelor prezentate în anexele nr. 5, 6a), 6b), 7 È™i 8.
(3) În cazul transmiterii unor situaÈ›ii rectificative, acestea se vor face în forma prevăzută în anexa nr. 7a).
Art. 9. - (1) Pentru activitatea de constatare È™i lichidare a daunelor auto, asigurătorii RCA au obligaÈ›ia de a dispune de personal specializat, împuternicit pentru a acÈ›iona în numele asigurătorului cu care are încheiat contractul de muncă ori de mandat.
(2) Persoana juridică autorizată potrivit legii pentru desfășurarea activității de constatare È™i lichidare a daunelor poate acÈ›iona în numele a mai multor asigurători RCA, în baza unor contracte încheiate cu aceÈ™tia.
(3) Asigurătorii RCA rămân direct È™i nemijlocit răspunzători față de terÈ›ele persoane prejudiciate, chiar dacă regularizarea daunelor se face prin intermediul unor persoane împuternicite.
(4) Asigurătorii RCA au obligaÈ›ia de a publica pe site È™i de a actualiza periodic toate datele necesare, care să permită persoanelor prejudiciate accesul direct la informaÈ›iile privind procedura de avizare È™i constatare a daunelor, precum È™i informaÈ›ii privind personalul cu atribuÈ›ii în constatarea È™i lichidarea daunelor.
Art. 10. - (1) Asigurătorii emitenÈ›i de poliÈ›e de asigurare RCA pentru vehiculele înmatriculate sau înregistrate în România au obligaÈ›ia de a transmite către baza de date CEDAM informaÈ›ii complete privind poliÈ›ele de asigurare RCA încheiate direct sau prin intermediari.
(2) Asigurătorii RCA sunt obligaÈ›i să transmită către baza de date CEDAM prin sistem informatic, utilizând un mediu de comunicare electronică, toate informaÈ›iile privind încheierea asigurării obligatorii RCA È™i data de încetare a valabilității sau de reziliere a documentelor de asigurare, precum È™i informaÈ›ii cu privire la daunele înregistrate în baza poliÈ›elor de asigurare RCA ca urmare a unor evenimente produse pe parcursul derulării contractului de asigurare.
Reprezentanțele de despăgubiri
Art. 11. - (1) Asigurătorul RCA este obligat să numească reprezentanÈ›e de despăgubiri în fiecare stat membru, cu excepÈ›ia statului membru în care a obÈ›inut autorizaÈ›ia pentru practicarea asigurării de răspundere civilă a vehiculelor. ReprezentanÈ›a de despăgubiri are sediul în statul unde a fost numită, în cazul în care este persoană juridică, sau, în cazul în care este persoană fizică, aceasta este rezidentă ori se stabileÈ™te în statul membru în care este numită.
(2) Numirea unei reprezentanÈ›e de despăgubiri nu reprezintă înfiinÈ›area unei filiale a asigurătorului RCA.
Art. 12. - (1) ReprezentanÈ›a de despăgubiri este împuternicită să instrumenteze daunele în numele È™i în contul asigurătorului RCA È™i să reprezinte asigurătorul RCA. În acest scop, reprezentanÈ›a de despăgubiri întocmeÈ™te dosarul de daună È™i ia toate măsurile necesare pentru soluÈ›ionarea cererilor de despăgubire pretinse de partea prejudiciată, pentru prejudiciile cauzate în urma unui accident, consecință a utilizării vehiculului:
a) pentru care asigurarea de răspundere civilă a fost emisă de către un asigurător sau de filiala acestuia în alt stat membru decât statul în care partea prejudiciată este rezidentă sau îÈ™i are sediul;
b) care provine din alt stat membru decât statul în care partea prejudiciată este rezidentă sau îÈ™i are sediul; È™i
c) pentru prejudiciul produs în alt stat membru decât cel în care partea prejudiciată este rezidentă sau îÈ™i are sediul.
(2) Reprezentanța de despăgubiri poate acționa pentru mai mulți asigurători RCA.
Art. 13. - (1) ReprezentanÈ›a de despăgubiri trebuie să fie autorizată să reprezinte asigurătorul RCA cu puteri depline, inclusiv cu drept de dispoziÈ›ie în faÈ›a părÈ›ii prejudiciate, să i se atribuie competenÈ›a necesară pentru a răspunde pretenÈ›iilor de despăgubire justificate ale părÈ›ii prejudiciate È™i să fie aptă să examineze cazul în limba oficială a statului membru în care partea prejudiciată este rezidentă sau îÈ™i are sediul.
(2) Numirea unei reprezentanÈ›e de despăgubiri nu exclude dreptul părÈ›ii prejudiciate de a institui proceduri directe împotriva persoanei care a cauzat prejudiciul sau a asigurătorului acestuia, după caz.
Art. 14. - (1) Asigurătorul RCA este obligat să informeze asociaÈ›ia Fondul de protecÈ›ie a victimelor străzii cu privire la numele È™i prenumele, data naÈ™terii È™i adresa ori punctul de lucru ale reprezentanÈ›ei de despăgubiri, în cazul în care acesta este reprezentat de o persoană fizică, sau cu privire la denumire È™i sediu, în cazul în care este reprezentat de o persoană juridică, precum È™i toate modificările în privinÈ›a reprezentanÈ›ei, în termen de 7 zile de la numire sau de la producerea modificărilor respective.
(2) AsociaÈ›ia Fondul de protecÈ›ie a victimelor străzii va înainta imediat aceste informaÈ›ii centrelor de informare naÈ›ionale din statele membre.

TITLUL III
Contractul de asigurare

CAPITOLUL I
Dispoziții generale

Art. 15. - (1) Se consideră că un vehicul este asigurat, dacă proprietarul sau utilizatorul acestuia are încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu valabilitate în limitele teritoriale prevăzute la art. 1¹ pct. 7 din Legea nr. 136/1995, cu modificările È™i completările ulterioare, precum È™i ale celorlalte state semnatare ale Acordului multilateral, denumit în continuare asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto sau asigurarea obligatorie RCA.
(2) Contractul de asigurare RCA se încheie cu un asigurător care are dreptul de a practica pe teritoriul României asigurarea obligatorie RCA.
Art. 16. - (1) La încheierea asigurării obligatorii RCA pentru un vehicul aflat în evidenÈ›a autorității de înmatriculare sau, după caz, de înregistrare din România, asigurătorul este obligat să emită asiguratului poliÈ›a de asigurare obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor, denumită în continuare poliÈ›a de asigurare RCA, împreună cu vigneta È™i documentul internaÈ›ional de asigurare.
(2) În baza unui act adiÈ›ional, contractul de asigurare RCA poate cuprinde clauze suplimentare, în condiÈ›iile în care acestea nu reduc sau nu restricÈ›ionează drepturile unei părÈ›i prejudiciate, ce decurg din asigurarea obligatorie RCA, sau nu contravin prevederilor legale.
Art. 17. - (1) Dovada existenÈ›ei asigurării obligatorii RCA, în cazul controalelor efectuate de autoritățile abilitate, în conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 136/1995, cu modificările È™i completările ulterioare, o constituie:
- poliÈ›a de asigurare RCA emisă de asigurătorul RCA, pentru perioada de valabilitate înscrisă, precum È™i vigneta aplicată pe parbrizul vehiculului în loc vizibil din exterior pentru vehiculele înmatriculate sau înregistrate în România;
- documentul internațional de asigurare;
- documentele internaÈ›ionale de asigurare de răspundere civilă a vehiculelor, eliberate de asigurători RCA din străinătate, cu valabilitate pe teritoriul României È™i numai pentru perioada menÈ›ionată în acestea, sau poliÈ›a de asigurare de frontieră pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în afara SpaÈ›iului Economic European È™i a ConfederaÈ›iei ElveÈ›iene.
(2) Pentru vehiculele care staÈ›ionează în mod obiÈ™nuit într-un stat membru, plăcuÈ›ele de înmatriculare atestă că biroul naÈ›ional din statul membru este garant al plății despăgubirii către persoana prejudiciată într-un accident de vehicul.
(3) În cazul controalelor efectuate de autoritățile abilitate, proprietarii sau utilizatorii vehiculelor înmatriculate ori înregistrate, care staÈ›ionează în mod obiÈ™nuit pe teritoriul României, au obligaÈ›ia să prezinte poliÈ›a de asigurare RCA valabilă sau, în afara teritoriului României, documentul internaÈ›ional de asigurare.
Art. 18. - (1) Documentul de asigurare obligatorie RCA eliberat de un asigurător RCA în schimbul unei prime plătite de proprietarul sau utilizatorul unui vehicul garantează, pentru perioada de valabilitate înscrisă, despăgubirea prejudiciilor provocate prin accidente de vehicule produse în limitele teritoriale de acoperire, în conformitate cu prevederile prezentelor norme sau cu dispoziÈ›iile legislaÈ›iei privind asigurarea obligatorie RCA, în vigoare la data accidentului, a statului în care acesta s-a produs.
(2) În limitele teritoriale de acoperire a asigurării obligatorii RCA se garantează, pe baza aceleiaÈ™i prime, acoperirea prejudiciilor în conformitate cu legislaÈ›ia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul È™i cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaÈ›ia respectivă È™i cel prevăzut în contractul de asigurare.
(3) În cazul prejudiciului produs unui cetățean al unui stat membru prin utilizarea unui vehicul staÈ›ionat în mod obiÈ™nuit pe teritoriul României, în timpul deplasării sale între două state membre în care este valabil Tratatul privind instituirea Comunității Economice Europene, dacă nu există birou naÈ›ional responsabil pentru teritoriul traversat È™i pe care s-a produs prejudiciul, se vor aplica prevederile prezentelor norme sau ale legislaÈ›iei statului în care îÈ™i are sediul asigurătorul emitent al poliÈ›ei de asigurare RCA.
Art. 19. - Asigurarea obligatorie RCA se încheie pe perioadă determinată:
a) anual ori semestrial, pentru vehiculele înmatriculate ori înregistrate, după caz;
b) pe perioada de valabilitate a autorizaÈ›iei provizorii de circulaÈ›ie, pentru vehiculele care se înmatriculează sau se înregistrează provizoriu, după caz, dar nu mai mult de 90 de zile;
c) pe perioada înmatriculării/înregistrării temporare, dar nu mai mult de 12 luni.
Art. 20. - (1) PoliÈ›a de asigurare RCA conÈ›ine în mod obligatoriu informaÈ›ii despre: părÈ›ile implicate în contract, perioada de valabilitate a asigurării, limitele de despăgubire, prima de asigurare È™i numărul de înmatriculare/înregistrare ori numărul de identificare al vehiculului, precum È™i statele în care acest document are valabilitate.
(2) Forma, conÈ›inutul È™i seria poliÈ›ei de asigurare RCA, precum È™i documentul internaÈ›ional de asigurare sunt prevăzute în anexele nr. 1a) È™i 1b).
(3) Vignetele vor fi executate prin Compania NaÈ›ională "Imprimeria NaÈ›ională" - S.A. È™i vor avea forma È™i conÈ›inutul prevăzute în anexele nr. 2a) È™i 2b).
(4) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va aloca fiecărui asigurător autorizat o serie unică, prin tragere la sorÈ›i, la sediul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care va fi menÈ›ionată pe poliÈ›ele de asigurare RCA È™i pe vignetă, cu respectarea întocmai a prevederilor alin. (1).
(5) Începând cu anul 2009, poliÈ›ele de asigurare RCA pot fi emise È™i în sistem electronic, iar începând cu data de 1 ianuarie 2010 poliÈ›ele de asigurare RCA se vor emite numai în sistem electronic.
Art. 21. - (1) Asigurătorii RCA au obligaÈ›ia de a stabili tarifele de primă pentru fiecare categorie de vehicule, pe perioade de un an, calculate pe baze actuariale pentru limitele de despăgubire stabilite în baza prevederilor art. 24, astfel încât să garanteze permanent îndeplinirea obligaÈ›iilor ce decurg din încheierea contractelor de asigurare RCA, constituirea rezervelor tehnice prevăzute în legislaÈ›ia în vigoare È™i plata contribuÈ›iilor către fondurile stabilite în conformitate cu legislaÈ›ia în vigoare, precum È™i acoperirea cheltuielilor de achiziÈ›ie È™i de administrare.
(2) Sistemul de corectare a primei de asigurare de bază va permite acordarea unor reduceri cumulate/succesive până la un nivel de maxim 25%, cu excepÈ›ia reducerilor acordate pensionarilor È™i persoanelor cu deficienÈ›e locomotorii.
(3) Ca măsură de protecÈ›ie, în contextul instabilității financiare, nivelul maxim al comisionului pentru contractarea asigurării RCA nu va depăși 15 % din valoarea primelor de asigurare încasate.
(4) Limitele de despăgubire stabilite de către fiecare asigurător RCA, precum È™i tarifele de primă stabilite conform art. 21 alin. (1) È™i (2) se notifică Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor cel târziu cu 30 de zile înainte de începerea perioadei în care acestea pot fi practicate, împreună cu întregul calcul actuarial ce a stat la baza stabilirii tarifelor primelor de asigurare, inclusiv datele statistice pe care s-a bazat acest calcul, precum È™i o declaraÈ›ie a actuarului responsabil pentru calculul primei de asigurare cu privire la corectitudinea acestuia, însuÈ™ită È™i semnată de conducătorul societății.
(5) Tarifele notificate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor trebuie să conÈ›ină primele de asigurare de bază stabilite de către asigurător, precum È™i întregul sistem de corectare a primei de asigurare de bază în funcÈ›ie de propriile criterii stabilite pentru creÈ™terea/descreÈ™terea primelor de asigurare.
(6) Nerespectarea de către asigurătorii RCA È™i de către intermediarii în asigurări a prevederilor prezentului articol se va sancÈ›iona cu retragerea autorizaÈ›iei de a practica asigurarea obligatorie RCA pentru asigurători È™i retragerea autorizaÈ›iei de funcÈ›ionare a intermediarilor, conform art. 39 din Legea nr. 32/2000, cu modificările È™i completările ulterioare, È™i normelor emise în aplicarea legii.
(7) Începând cu data de 1 ianuarie 2010, în tarifarea asigurărilor RCA se va introduce sistemul bonus malus. Criteriile de aplicare vor fi stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Art. 22. - (1) Tarifele de primă notificate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se publică pe site-ul fiecărui asigurător RCA È™i se afiÈ™ează atât la sediul social, cât È™i la unitățile teritoriale ale asigurătorului.
(2) Asigurătorii RCA nu pot practica tarife de primă diferite față de cele notificate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și publicate.
(3) Limitele de despăgubire și tarifele de primă notificate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pot fi modificate după minimum 3 luni de la ultima modificare, cu respectarea prevederilor art. 21 și ale prezentului articol.
Art. 23. - (1) Prima de asigurare se calculează pentru un întreg an de subscriere, potrivit tarifelor de primă anuale practicate de asigurător, aferente perioadei de valabilitate a poliÈ›ei de asigurare RCA.
(2) Prima anuală de asigurare se calculează prin însumarea primelor lunare aferente fiecărei luni de valabilitate a poliÈ›ei de asigurare RCA, prima lunară fiind calculată ca raport de 1/12 din tariful anual de primă practicat. Perioada mai mare sau egală cu 15 zile calendaristice se consideră lună întreagă.
Art. 24. - (1) Limitele minime de despăgubire sunt stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
(2) Pentru pagubele materiale produse în unul È™i acelaÈ™i accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileÈ™te pentru anul 2009 la un nivel de cel puÈ›in 300.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieÈ›ei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca NaÈ›ională a României. Pentru anul 2010 limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileÈ™te la un nivel de cel puÈ›in 500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieÈ›ei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca NaÈ›ională a României. Pentru anul 2011 limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileÈ™te la un nivel de cel puÈ›in 750.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieÈ›ei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca NaÈ›ională a României.
(3) Pentru vătămări corporale È™i decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul È™i acelaÈ™i accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileÈ™te, pentru anul 2009, la un nivel de cel puÈ›in 1.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieÈ›ei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca NaÈ›ională a României. Pentru anul 2010 limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileÈ™te la un nivel de cel puÈ›in 2.500.000 euro, echivalent în lei, la cursul de schimb al pieÈ›ei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca NaÈ›ională a României. Pentru anul 2011 limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileÈ™te la un nivel de cel puÈ›in 3.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieÈ›ei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca NaÈ›ională a României.
Art. 25. - În cazul în care în unul È™i acelaÈ™i eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane È™i valoarea totală a prejudiciilor depășeÈ™te limitele de despăgubire specificate în poliÈ›a RCA, despăgubirea va fi stabilită în funcÈ›ie de cota-parte din valoarea prejudiciului ce revine fiecărei persoane îndreptățite la despăgubire pentru prejudiciile suferite în acelaÈ™i accident.

CAPITOLUL II
Riscurile acoperite și excluderile

Art. 26. - (1) Asigurătorul RCA are obligaÈ›ia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenÈ›iilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condiÈ›iile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliÈ›ei de asigurare RCA, se acordă despăgubiri, în formă bănească, pentru:
a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
b) pagube materiale;
c) pagube consecință a lipsei de folosință a vehiculului avariat;
d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.
(2) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul, pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaÈ›iei publice, în incinte È™i în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât È™i în timpul staÈ›ionării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în poliÈ›a de asigurare RCA, pentru:
1. prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii sau atașului tractat de vehicul;
2. prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat, inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:
- a condus vehiculul fără consimțământul explicit sau implicit al asiguratului;
- nu este titularul unui permis care să îi dea dreptul să conducă vehiculul respectiv;
- nu a respectat obligațiile legale de ordin tehnic cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv;
3. prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul îÈ™i are cauza în însuÈ™irile, acÈ›iunea sau inacÈ›iunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanÈ›elor, materialelor sau a obiectelor transportate;
4. cazul în care persoanele care solicită despăgubiri pentru vătămări corporale sunt membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau ai oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicul;
5. prejudiciile provocate terÈ›ilor, consecință a deschiderii în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staÈ›ionează a uÈ™ilor vehiculului de către pasagerii acestuia fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranÈ›a deplasării celorlalÈ›i participanÈ›i la trafic.
Art. 27. - Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:
1. cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:
a) de un caz de forță majoră;
b) din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 26 alin. (2) pct. 5;
c) din culpa exclusivă a unei terțe persoane;
2. prejudiciile suferite de conducătorul vehiculului răspunzător de producerea accidentului;
3. prejudiciile produse bunurilor aparÈ›inând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, aflat în proprietatea aceleiaÈ™i persoane fizice sau juridice È™i care este condus de un prepus al aceleiaÈ™i persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică;
4. prejudiciile cauzate în situaÈ›iile în care nu se face dovada valabilității la data accidentului a asigurării obligatorii RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere;
5. partea din prejudiciu care depășeÈ™te limitele de despăgubire stabilite prin poliÈ›a de asigurare RCA, produs în unul È™i acelaÈ™i accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate È™i de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului;
6. amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului;
7. cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluÈ›ionat È™i latura civilă;
8. sumele pe care conducătorul vehiculului răspunzător de producerea prejudiciului este obligat să le plătească proprietarului sau utilizatorului care i-a încredinÈ›at vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul;
9. prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător È™i persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii accidentului;
10. prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în vehiculul cu care s-a produs accidentul, dacă asigurătorul poate dovedi că persoanele prejudiciate È™tiau că vehiculul respectiv era furat;
11. prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalaÈ›iile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalaÈ›ii de lucru;
12. prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operaÈ›iunilor de încărcare È™i de descărcare, acestea constituind riscuri ale activității profesionale;
13. prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului;
14. prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul în timpul unui atac terorist sau război, dacă evenimentul are directă legătură cu respectivul atac sau război;
15. pretențiile ca urmare a diminuării valorii bunurilor după reparație.
Art. 28. - (1) În situaÈ›ia în care persoana prejudiciată a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi È›inut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă - culpa comună. În astfel de situaÈ›ii întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă.
(2) În situaÈ›ia în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părÈ›ilor implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporÈ›ia în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului.

CAPITOLUL III
Perioada de valabilitate a asigurării de răspundere civilă a vehiculelor

Art. 29. - (1) Răspunderea asigurătorului RCA începe:
a) din momentul eliberării documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a asigurării, înscrisă în document, pentru asiguratul care îÈ™i îndeplineÈ™te obligaÈ›ia încheierii asigurării cel mai târziu în ultima zi de valabilitate a perioadei de asigurare anterioare;
b) după 48 de ore de la expirarea zilei în care s-a eliberat documentul de asigurare, pentru persoanele care nu aveau o asigurare obligatorie RCA valabilă la momentul încheierii asigurării;
c) din momentul eliberării documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a autorizaÈ›iei provizorii de circulaÈ›ie sau a înmatriculării/înregistrării vehiculului, pentru vehiculele comercializate care urmează să fie înmatriculate/înregistrate.
(2) În cazul înstrăinării unui vehicul în baza unor acte civile sub semnătură privată, pentru care există o asigurare obligatorie RCA valabilă, această asigurare rămâne în vigoare până la data dobândirii calității de titular al înmatriculării/înregistrării vehiculului. În cazul în care noul proprietar deÈ›ine o asigurare obligatorie RCA pe numele său, aceasta va fi considerată valabilă chiar dacă nu s-a efectuat procedura de înmatriculare/înregistrare pe numele său.
Art. 30. - (1) Răspunderea asigurătorului RCA încetează la ora 24,00 a ultimei zile de valabilitate înscrise în poliÈ›a de asigurare RCA sau anterior acestei date în momentul radierii din evidenÈ›a circulaÈ›iei.
(2) Prin excepÈ›ie de la prevederile alin. (1), pentru vehiculele pentru care se transmite dreptul de proprietate noului proprietar în perioada de asigurare ca urmare a încetării contractelor de leasing, asigurările obligatorii RCA rămân în vigoare până la expirarea perioadei de valabilitate înscrise în documentele de asigurare, fără modificarea primei de asigurare, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiÈ›ii:
- noii proprietari sunt utilizatorii prevăzuÈ›i în documentele de asigurare; È™i
- asigurătorul a încasat integral prima de asigurare aferentă perioadei de valabilitate.
Art. 31. - (1) Pentru vehiculele care se radiază din circulaÈ›ie sau pentru care asiguratul nu mai are calitatea de titular al înmatriculării/înregistrării în perioada de asigurare, prima de asigurare aferentă perioadei cuprinse între data începerii È™i data încetării răspunderii asigurătorului RCA se calculează prin însumarea primelor lunare stabilite în tariful de prime al asigurătorului RCA, corespunzător numărului de luni întregi cuprinse în perioada de valabilitate a asigurării.
(2) În situaÈ›iile menÈ›ionate la alin. (1) asigurătorul este obligat să restituie asiguratului, la cererea scrisă a acestuia, însoÈ›ită de documentele doveditoare, diferenÈ›a dintre prima de asigurare plătită È™i cea calculată conform alin. (1), numai în cazurile în care nu s-au plătit sau nu se datorează despăgubiri pentru evenimente produse în perioada de valabilitate a asigurării.
Art. 32. - În cazul în care asiguratul nu respectă obligaÈ›ia de a înÈ™tiinÈ›a asigurătorul RCA cu privire la modificarea informaÈ›iilor cuprinse în poliÈ›a de asigurare, referitoare la vehicul È™i la proprietarul sau utilizatorul acestuia, asigurătorul RCA nu va fi obligat să returneze diferenÈ›a de primă plătită.

CAPITOLUL IV
Obligațiile asiguratului

Art. 33. - (1) Asiguratul este obligat să înÈ™tiinÈ›eze, în cel mai scurt timp, asigurătorul RCA cu privire la producerea evenimentului È™i să precizeze împrejurările cu privire la acest eveniment, iar pe parcursul investigaÈ›iilor referitoare la acest eveniment să procedeze în conformitate cu instrucÈ›iunile primite de la asigurător.
(2) Asiguratul este obligat să înÈ™tiinÈ›eze, în cel mai scurt timp, asigurătorul RCA, în scris, cu privire la faptul că:
a) partea prejudiciată a solicitat despăgubirea de la acesta;
b) procedurile penale sau administrative au fost îndreptate împotriva lui în legătură cu evenimentul produs È™i să informeze asigurătorul RCA imediat cu privire la demersul acestor proceduri, precum È™i la rezultatul acestora;
c) partea prejudiciată È™i-a exercitat dreptul de a fi despăgubită prin înaintarea unei cereri către o instanță judecătorească sau către o altă autoritate, în situaÈ›ia în care asiguratul află despre acest lucru;
d) informaÈ›iile înscrise în poliÈ›a de asigurare RCA au suferit modificări intervenite în timpul valabilității asigurării.
Art. 34. - Asiguratul este obligat, în cel mai scurt timp, să ofere părÈ›ii prejudiciate, la cererea acesteia, informaÈ›iile necesare pentru formularea cererii de despăgubire, în special numele È™i prenumele È™i locul de rezidență ale persoanei care a condus vehiculul asigurat în momentul producerii daunei; numele, prenumele È™i locul de rezidență sau denumirea, sediul proprietarului ori utilizatorului vehiculului; denumirea, sediul asigurătorului care a emis poliÈ›a de asigurare RCA, seria È™i numărul poliÈ›ei de asigurare RCA, precum È™i numărul de înmatriculare/înregistrare al vehiculului asigurat ori numărul de identificare al acestuia.

CAPITOLUL V
Despăgubirea

Art. 35. - Persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, potrivit prezentelor norme, sau către asociaÈ›ia Fondul de protecÈ›ie a victimelor străzii, în cazul producerii unui risc acoperit din acest fond, potrivit art. 25¹ din Legea nr. 32/2000, cu modificările È™i completările ulterioare, ori către BAAR, în calitatea sa de birou gestionar.
Art. 36. - (1) Despăgubirea se efectuează de către asigurătorul RCA în maximum 15 zile de la data la care asigurătorul a definitivat investigaÈ›ia necesară evaluării sumei pe care este obligat să o plătească sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.
(2) Asigurătorul RCA este obligat să desfășoare investigaÈ›ia privind producerea accidentului, în termen de cel mult 3 luni de la data avizării producerii evenimentului asigurat, în condiÈ›iile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice. În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat fie:
a) să răspundă cererii părÈ›ii solicitante, formulând oferta de despăgubire potrivit propriilor investigaÈ›ii cu privire la producerea evenimentului asigurat, în cazul în care se dovedeÈ™te îndeplinirea condiÈ›iilor de asigurare È™i producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA; fie
b) să notifice părÈ›ii prejudiciate cu privire la motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parÈ›ial, pretenÈ›iile de despăgubire.
(3) Asigurătorul RCA este obligat să elibereze asiguratului, în termen de 15 zile de la înregistrarea solicitării acestuia, un certificat privind daunele înregistrate în baza contractului de asigurare, pe parcursul ultimilor 5 ani de relaÈ›ii contractuale, sau absenÈ›a acestor daune.
Art. 37. - Dacă asigurătorul RCA nu îÈ™i îndeplineÈ™te obligaÈ›iile în termenul prevăzut la art. 36 sau È™i le îndeplineÈ™te defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteÈ™te de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

PARTEA A II-A
Norme tehnice privind avizarea, constatarea prejudiciilor și plata despăgubirilor

TITLUL I
Avizarea și constatarea prejudiciilor

Art. 38. - (1) Pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma producerii unor accidente de vehicule, persoanele prejudiciate depun o cerere de despăgubire la asigurătorul RCA cu care proprietarul sau utilizatorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, a încheiat asigurarea obligatorie RCA, la reprezentanÈ›a de despăgubiri sau la asociaÈ›ia Fondul de protecÈ›ie a victimelor străzii.
(2) Depunerea cererii de despăgubire cu privire la producerea evenimentului asigurat prin poliÈ›a de asigurare RCA reprezintă avizare de daună È™i obligă asigurătorul RCA răspunzător să deschidă dosarul de daună, să efectueze constatarea pagubelor, să comunice în scris părÈ›ii prejudiciate cu privire la documentele ce trebuie depuse pentru soluÈ›ionarea cererii de despăgubire È™i să soluÈ›ioneze cererea de despăgubire în termenul legal.
Art. 39. - (1) În cazul în care, pentru recuperarea pagubei materiale, persoana păgubită se adresează asigurătorului său de bunuri, constatarea avariilor, soluÈ›iile tehnologice adoptate, evaluarea È™i stabilirea despăgubirilor sunt opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate.
(2) În situaÈ›ia respectării prevederilor alin. (1), asigurătorul de bunuri al persoanei păgubite recuperează despăgubirea plătită de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate fără ca asigurătorul RCA să fie îndreptățit să respingă o astfel de cerere.
(3) Eventuala diferență de despăgubire, dacă este justificată, rămâne pe contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asigurat, persoana vinovată, dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depășeÈ™te limita de despăgubire ce poate fi acordată de asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul È™i acelaÈ™i accident de vehicul, prevăzută în poliÈ›a de asigurare.
Art. 40. - (1) Procesul-verbal de constatare a pagubelor se semnează de toate persoanele care iau parte la întocmirea acestuia.
(2) Eventualele obiecÈ›ii ale părÈ›ilor cu privire la prejudiciile constatate vor fi menÈ›ionate în procesul-verbal sau într-o anexă la acesta.
(3) Eventualele modificări în cuprinsul procesului-verbal trebuie certificate sub semnătura persoanelor precizate la alin. (1).
(4) Dacă prin demontarea sau reparaÈ›ia bunului avariat au rezultat È™i alte pagube produse ca urmare a accidentului, ce nu au putut fi constatate iniÈ›ial, se va întocmi un proces-verbal suplimentar de constatare a pagubelor, cu participarea aceloraÈ™i persoane care au luat parte la constatarea iniÈ›ială.
Art. 41. - După efectuarea constatării, asigurătorul RCA este obligat să elibereze persoanei prejudiciate o copie a procesului-verbal de constatare a pagubelor sau o notă de constatare, în care să se indice È™i numărul dosarului deschis, piesele constatate ca avariate în unul È™i acelaÈ™i accident È™i soluÈ›iile tehnice adoptate: înlocuire sau reparaÈ›ie, precum È™i lista documentelor necesare a fi depuse de către păgubit pentru finalizarea dosarului de daună È™i efectuarea plății.
Art. 42. - Asigurătorii RCA pot acorda despăgubiri È™i în cazul în care persoana păgubită a procedat la repararea vehiculului avariat înainte ca asigurătorii să efectueze constatarea prejudiciului, dacă împrejurările È™i cauzele producerii evenimentului asigurat, precum È™i cuantumul pagubei rezultă din actele aflate la dosar. În asemenea situaÈ›ii stabilirea mărimii cuantumului pagubelor se face în baza datelor consemnate în constatarea amiabilă, în actele încheiate de organele de poliÈ›ie, de unitățile de pompieri sau de celelalte autorități publice competente, a documentaÈ›iilor privind costul efectiv al reparaÈ›iilor efectuate, coroborate cu preÈ›urile practicate de unitățile de specialitate, a declaraÈ›iilor scrise ale părÈ›ilor implicate în accident È™i ale martorilor cu privire la accidentul produs, precum È™i a altor dovezi prezentate, coroborate cu propriile constatări ale asigurătorului, rezultate în urma examinării reparaÈ›iilor executate la vehicul È™i, după caz, a înlocuirii eventualelor părÈ›i componente sau piese avariate, precum È™i cu investigaÈ›iile în legătură cu dinamica accidentului, localizarea acestuia etc. Și în aceste cazuri datele constatate vor fi consemnate în procesul-verbal de constatare a pagubelor la vehicule, care va fi semnat de toate persoanele care iau parte la întocmirea acestuia.

TITLUL II
Stabilirea despăgubirilor

CAPITOLUL I
Dispoziții generale

Art. 43. - Despăgubirile se stabilesc în conformitate cu art. 43 È™i 54 din Legea nr. 136/1995, cu modificările È™i completările ulterioare, pe baza elementelor cuprinse în formularul "Constatare amiabilă de accident" ori pe baza actelor eliberate de persoanele care au competenÈ›e să constate accidentele de vehicule, pe baza înÈ™tiințării sau a procesului-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător ori prin hotărâre judecătorească.
Art. 44. - (1) Stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din constatarea amiabilă de accident ori din actele eliberate de persoanele care au competenÈ›e să constate accidentele de vehicule, din înÈ™tiinÈ›area sau din procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător, rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit.
(2) În cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, dacă autoritățile publice nu au competenÈ›a să constate È™i/sau să cerceteze accidentele de vehicule ori nu au reÈ›inut elemente determinante cu privire la cauzele È™i la împrejurările producerii accidentului de vehicule ori la pagubele cauzate, acestea pot fi dovedite prin orice mijloc legal de probă.
Art. 45. - Despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, în cazul în care:
1. se formulează pretenÈ›ii de despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului avariat ori distrus, pentru partea respectivă de despăgubire, cu excepÈ›ia lipsei de folosință a mijloacelor de transport cu care persoana prejudiciată îÈ™i realizează obiectul de activitate È™i pentru care deÈ›ine licență È™i autorizare în acest sens, dar numai pentru timpul normat necesar efectuării reparaÈ›iei pagubelor produse la mijloacele de transport. Partea de despăgubire aferentă lipsei de folosință se determină luându-se în calcul tarifele pentru transporturi de mărfuri sau de persoane, practicate de păgubit la data producerii pagubei. Sarcina probei aparÈ›ine păgubitului È™i se face cu înscrisuri doveditoare;
2. se formulează pretenÈ›ii de despăgubiri pentru: hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre preÈ›ioase, obiecte de artă, obiecte din platină, aur sau argint, mărci poÈ™tale, timbre, precum È™i pentru dispariÈ›ia sau distrugerea banilor;
3. nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele È™i împrejurările producerii accidentului, precum È™i la cuantumul prejudiciilor produse.
Art. 46. - În cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi stabilite, dacă:
1. potrivit legii, acÈ›iunea penală a fost stinsă prin împăcarea părÈ›ilor;
2. deÈ™i hotărârea instanÈ›ei penale a rămas definitivă È™i irevocabilă, stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior;
3. deÈ™i acÈ›iunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părÈ›ilor, sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiÈ›ii:
a) s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată sau din actele încheiate de autoritățile publice, semnate fără obiecÈ›ii de proprietarul, utilizatorul ori conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, rezultă cu certitudine atât răspunderea civilă a acestora, prejudiciile cauzate, cât È™i vinovăția penală a conducătorului auto care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor aflate în curs;
b) persoana prejudiciată îÈ™i ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parÈ›ial sau total, despăgubirea primită, în funcÈ›ie de hotărârea instanÈ›ei penale în ceea ce priveÈ™te fapta, făptuitorul È™i vinovăția.
Art. 47. - La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretenÈ›iile formulate de persoanele păgubite, È›inându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăși valoarea acestora din momentul producerii accidentului È™i nici limitele de despăgubire stabilite prin poliÈ›a de asigurare RCA.
Art. 48. - (1) În cazul în care cuantumul despăgubirilor ca urmare a avarierii ori a distrugerii bunurilor aparÈ›inând mai multor persoane în unul È™i acelaÈ™i accident de vehicul depășeÈ™te, la data producerii accidentului, limita de despăgubire stabilită prin poliÈ›a de asigurare RCA, exclusiv cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor păgubite È™i de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă, în limita acestei sume, fiecărei persoane păgubite, proporÈ›ional cu raportul dintre limita de despăgubire prevăzută în poliÈ›a de asigurare È™i totalul cuantumului despăgubirilor.
(2) În cazul în care cuantumul despăgubirilor ca urmare a vătămărilor corporale sau a decesului mai multor persoane în unul È™i acelaÈ™i accident de vehicul depășeÈ™te, la data producerii accidentului, limita de despăgubire stabilită prin documentul de asigurare RCA, exclusiv cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate È™i de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului, despăgubirile se acordă în limita acestei sume, proporÈ›ional cu prejudiciul suferit de fiecare persoană vătămată, fără însă a se depăși, la data producerii accidentului, pentru fiecare persoană accidentată, limita de despăgubire pe persoană, stabilită prin poliÈ›a de asigurare RCA.

CAPITOLUL II
Stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului

Art. 49. - La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:
1. în caz de vătămare corporală:
a) diferenÈ›a dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, È™i indemnizaÈ›ia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îÈ™i desfășoară activitatea È™i/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării È™i a concediului medical;
b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;
c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;
d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaÈ›ie suplimentară, conform prescripÈ›iilor medicale, probate cu documente justificative, È™i care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;
e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;
f) daunele morale: în conformitate cu legislaÈ›ia È™i jurisprudenÈ›a din România;
2. în caz de deces:
a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum È™i cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;
b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea;
c) veniturile nete nerealizate È™i alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului È™i până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului;
d) daunele morale: în conformitate cu legislaÈ›ia È™i jurisprudenÈ›a din România.

CAPITOLUL III
Stabilirea despăgubirilor în cazul avarierii sau al distrugerii vehiculelor

Art. 50. - (1) Despăgubirile pentru vehicule nu pot depăși cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului È™i nici limita de despăgubire prevăzută în poliÈ›a de asigurare RCA.
(2) Prin valoare rămasă se înÈ›elege valoarea acelor părÈ›i din vehicul rămase neavariate, demontabile È™i valorificabile, cuprinsă între 0,1% È™i cel mult 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului.
(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaÈ›iilor părÈ›ilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum È™i cele de demontare È™i montare aferente reparaÈ›iilor È™i înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preÈ›urile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum È™i cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 55. Prin unități de specialitate se înÈ›elege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părÈ›i componente, piese înlocuitoare È™i de materiale pentru acestea, cu excepÈ›ia celor în regim de consignaÈ›ie, È™i/sau executarea de lucrări de întreÈ›inere È™i reparaÈ›ie la vehicule.
(4) La avarierea unui ansamblu sau subansamblu se ia în considerare înlocuirea numai a părÈ›ilor componente sau a pieselor care au fost avariate.
(5) Prin părÈ›i componente sau piese care necesită înlocuirea se înÈ›elege numai cele a căror reparare sau folosire, chiar reparate, nu mai este posibilă din punct de vedere tehnic din cauza gradului de avariere al acestora ori, cu toate că repararea este posibilă, costul de reparaÈ›ie, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum È™i cele de demontare È™i montare aferente depășesc valoarea de nou a părÈ›ii componente sau a piesei respective, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum È™i cele de demontare È™i montare aferente.
(6) Se consideră că a fost necesară revopsirea integrală a vehiculului atunci când părÈ›ile avariate din cauza accidentului reprezintă minimum 50% din suprafaÈ›a totală exterioară a vehiculului respectiv.
(7) PreÈ›urile părÈ›ilor componente, ale pieselor înlocuitoare noi È™i ale materialelor sunt cele practicate de unitățile de specialitate.
(8) În cazurile în care pentru repararea vehiculelor a fost necesară procurarea directă de către deÈ›inător a unor părÈ›i componente, piese sau materiale, cu plata în valută, costul acestora este egal cu preÈ›ul de achiziÈ›ie prevăzut în actele de cheltuieli prezentate, inclusiv cheltuielile de transport, taxe vamale, la care se adaugă TVA aferentă, echivalat în lei la cursul de schimb al pieÈ›ei valutare comunicat de Banca NaÈ›ională a României la data efectuării plății facturii de către păgubit, pentru piesele È™i materialele cumpărate din spaÈ›iul Uniunii Europene. Dacă piesele È™i materialele necesare efectuării reparaÈ›iei vehiculului sunt cumpărate din afara spaÈ›iului Uniunii Europene, costul acestora este egal cu costul de achiziÈ›ie prevăzut în actele de cheltuieli prezentate, inclusiv cheltuielile de transport È™i orice alte taxe legate direct de importul acestora, în strictă conformitate cu prevederile legale în vigoare la data efectuării operaÈ›iunii, prevederi care se regăsesc în actele normative emise de Ministerul Economiei È™i FinanÈ›elor. În aceste cazuri costul părÈ›ilor componente, al pieselor sau al materialelor nu va depăși preÈ›urile de vânzare practicate de unitățile de specialitate din România, dacă acestea sunt comercializate È™i în România.
(9) Costul reparațiilor efectuate la vehicule se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate.
(10) În cazul în care reparaÈ›iile vehiculului se efectuează în regie proprie sau se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaÈ›iilor, costul acestora se stabileÈ™te pe baza evaluării asigurătorului È™i, dacă este cazul, a documentelor justificative privind plățile făcute, prezentate ulterior efectuării reparaÈ›iilor. În astfel de cazuri cheltuielile cu manopera È™i costul reparaÈ›iilor nu pot depăși, pentru părÈ›i componente, piese sau materiale, preÈ›urile de vânzare È™i tarifele pentru manoperă practicate de unitățile de specialitate.
(11) Dacă pentru unele părÈ›i componente sau piese ale vehiculului nu există preÈ›uri practicate de unitățile de specialitate, valoarea de nou a acestora se stabileÈ™te pe baza preÈ›urilor din cataloagele pentru piese de schimb sau, în lipsă, prin asimilare cu preÈ›urile din cataloage ori cu cele practicate de unitățile de specialitate, pentru părÈ›ile componente ori piesele unor vehicule similare. În cazul în care preÈ›urile din cataloage sunt exprimate în valută, se va calcula echivalentul în lei la cursul de schimb al pieÈ›ei valutare comunicat de Banca NaÈ›ională a României la data producerii accidentului.
(12) Despăgubirile nu pot depăși:
a) cuantumul despăgubirii, valoarea vehiculului la data producerii evenimentului È™i nici limita de despăgubire prevăzută în poliÈ›a de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situaÈ›ia în care păgubitul face dovada reparării vehiculului;
b) cuantumul despăgubirii, diferenÈ›a dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului È™i valoarea rămasă È™i nici limita de despăgubire prevăzută în poliÈ›a de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situaÈ›ia în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, È™i în cazul daunelor parÈ›iale.
(13) Dauna totală se defineÈ™te ca fiind situaÈ›ia în care cuantumul daunei, aÈ™a cum a fost definit la alin. (3), depășeÈ™te 75 % din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului.

CAPITOLUL IV
Stabilirea despăgubirii pentru cuplul tractor-remorcă/semiremorcă

Art. 51. - (1) Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente a remorcilor/semiremorcilor are acoperire doar dacă acestea nu sunt atașate unui vehicul tractor.
(2) În cazul în care evenimentul se produce în timp ce remorca/semiremorca este ataÈ™ată vehiculului tractor, răspunderea aparÈ›ine vehiculului tractor.
(3) Asigurătorul vehiculului tractor are obligaÈ›ia de a despăgubi partea prejudiciată, având totuÈ™i posibilitatea exercitării dreptului de regres asupra asigurătorului remorcii/semiremorcii, în cazul în care poate dovedi că dauna s-a produs ca urmare a unei defecÈ›iuni tehnice a remorcii/semiremorcii, care nu putea fi observată de către conducătorul auto.
(4) În cazul în care evenimentul se produce în timp ce remorca/semiremorca este ataÈ™ată vehiculului tractor, despăgubirea va fi suportată, în funcÈ›ie de situaÈ›iile mai jos prezentate, de către:
a) asigurătorul vehiculului tractor, în situaÈ›ia în care vehiculul tractor este identificat È™i asigurat, indiferent dacă remorca/semiremorca este sau nu este identificată ori asigurată;
b) asociaÈ›ia Fondul de protecÈ›ie a victimelor străzii, în situaÈ›ia în care vehiculul tractor este identificat È™i neasigurat, indiferent dacă remorca/semiremorca este sau nu este identificată ori asigurată;
c) asigurătorul remorcii/semiremorcii, în situaÈ›ia în care vehiculul tractor este neidentificat, iar remorca/semiremorca este identificată È™i asigurată;
d) asociaÈ›ia Fondul de protecÈ›ie a victimelor străzii, în situaÈ›ia în care vehiculul tractor este neidentificat, iar remorca/semiremorca este identificată È™i neasigurată.
Art. 52. - (1) Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabileÈ™te scăzându-se din valoarea de nou a acestuia uzura corespunzătoare.
(2) Modalitatea de stabilire a valorii de nou È™i a uzurii corespunzătoare, prevăzute de prezentele norme, se aplică inclusiv în cazul despăgubirii stabilite prin hotărâre judecătorească.
Art. 53. - Prin valoarea de nou a vehiculelor se înÈ›elege:
a) pentru vehiculele de producÈ›ie românească, preÈ›ul de comercializare de nou, conform:
- facturilor de achiziÈ›ie sau facturilor pro forma de leasing, în cazul vehiculelor achiziÈ›ionate de nou de către proprietar;
- listelor de preÈ›uri de la unități de specialitate din România, valabile la data producerii accidentului;
b) pentru vehiculele de producție străină, prețul de comercializare de nou, conform:
- facturilor de achiziÈ›ie sau facturilor pro forma de leasing, în cazul vehiculelor achiziÈ›ionate de nou de către proprietar de la unități de specialitate din România;
- listelor de preÈ›uri de la unități de specialitate din România, valabile la data producerii accidentului,
sau, în lipsa acestora,
- pe baza cataloagelor de specialitate, echivalat în lei la cursul de schimb al pieÈ›ei valutare comunicat de Banca NaÈ›ională a României la data producerii accidentului;
c) pentru tipurile de vehicule la care nu există preÈ›uri stabilite sau pentru tipuri ori modele care nu se mai fabrică, ultimul preÈ› de comercializare (de nou) al acelui tip/model de vehicul, comunicat de producător, sau valoarea stabilită prin asimilare cu preÈ›ul de vânzare de nou al unor vehicule care au aspect È™i caracteristici tehnice similare, din producÈ›ia internă ori externă.
Art. 54. - (1) Uzura vehiculului avariat se stabileÈ™te în raport cu vechimea, utilizarea È™i starea de întreÈ›inere ale acestuia la data producerii accidentului. La stabilirea uzurii se È›ine seama de costul reparaÈ›iilor curente ori capitale, inclusiv de costul de înlocuire a părÈ›ilor componente sau a pieselor executate înainte de accident, pentru menÈ›inerea stării tehnice corespunzătoare a vehiculului. Valoarea acestora se stabileÈ™te în baza documentaÈ›iilor privind costul efectiv al reparaÈ›iilor sau al înlocuirilor respective.
(2) Criteriile pentru stabilirea uzurii în cazul pagubelor produse la vehicule sunt cele prevăzute în tabelele nr. 1 È™i 2, cuprinse în anexa nr. 3.
Art. 55. - Se acordă despăgubiri și pentru:
1. acoperirea cheltuielilor făcute în vederea limitării pagubelor, dacă au fost necesare ca urmare a accidentului È™i dacă sunt probate cu documente justificative;
2. în cazul vehiculelor avariate care nu se mai pot deplasa prin forÈ›a proprie:
a) acoperirea cheltuielilor de transport al vehiculului, cu excepÈ›ia cazurilor de daună totală, la unitatea de specialitate din România cea mai apropiată de locul accidentului care poate face reparaÈ›ia sau la locul cel mai apropiat de adăpostire a vehiculului;
b) cheltuielile de transport până la localitatea de domiciliu al persoanelor care au efectuat voiajul în vehiculul avariat, fără a se putea depăși tariful prevăzut pentru transportul cu avionul - clasa economic;
c) cheltuielile de transport al mărfurilor aflate în vehicul, inclusiv în remorca/semiremorca tractată de acesta, până la destinaÈ›ie;
d) cheltuielile prevăzute mai sus trebuie probate cu documente justificative.
Art. 56. - În cazul persoanei păgubite cu domiciliul/sediul în străinătate, deÈ›inătoare a vehiculului înmatriculat în străinătate, cuantumul despăgubirii se stabileÈ™te astfel:
1. dacă reparaÈ›ia s-a efectuat în străinătate, despăgubirile urmând a se plăti în valută, costul reparaÈ›iei este cel prevăzut în documentaÈ›ia de reparaÈ›ie, avându-se în vedere avariile constatate de asigurător, precum È™i eventualele avarii suplimentare constatate cu ocazia efectuării reparaÈ›iei, dacă producerea acestora se justifică prin dinamica accidentului;
2. în cazul în care reparaÈ›ia s-a făcut în România È™i se solicită plata despăgubirii în valută, calcularea în valută a costurilor reparaÈ›iei, stabilite în lei, se face la cursul de schimb al pieÈ›ei valutare comunicat de Banca NaÈ›ională a României la data la care păgubitul a efectuat plata facturii de reparaÈ›ie;
3. în cazul în care se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaÈ›iilor, costul pagubelor se stabileÈ™te pe baza evaluării făcute de asigurător, avându-se în vedere constatările făcute de autoritățile publice competente, cumulul de elemente reÈ›inute din descrierea accidentului, care rezultă din constatarea amiabilă de accident, cercetările efectuate de asigurător în legătură cu dinamica accidentului È™i întinderea prejudiciului, precum È™i, dacă este cazul, documentele prezentate ulterior privind plățile efectiv făcute de cel păgubit. Calcularea în valută a despăgubirilor stabilite în lei se face la cursul de schimb al pieÈ›ei valutare, comunicat de Banca NaÈ›ională a României la data propunerii făcute de către asigurător persoanei păgubite È™i acceptate de aceasta;
4. în cazul în care se solicită plata în lei a despăgubirii stabilite în valută, se va calcula echivalentul în lei al acesteia, la cursul de schimb al pieÈ›ei valutare comunicat de Banca NaÈ›ională a României la data propunerii făcute de către asigurător persoanei păgubite È™i acceptate de aceasta;
5. calcularea în valută a limitelor privind cuantumul despăgubirilor stabilite potrivit art. 24 se face la cursul de schimb al pieÈ›ei valutare comunicat de Banca NaÈ›ională a României la data producerii accidentului.
Art. 57. - În cazurile în care despăgubirile urmează să fie recuperate potrivit art. 58 din Legea nr. 136/1995, cu modificările È™i completările ulterioare, suma de recuperat reprezintă:
a) despăgubirea stabilită în lei, în cazul în care plata acesteia s-a făcut de către asigurător în lei;
b) despăgubirea stabilită È™i plătită în valută, echivalată în lei la cursul de schimb al pieÈ›ei valutare comunicat de Banca NaÈ›ională a României la data efectuării plății externe de către asigurător.

CAPITOLUL V
Criterii pentru stabilirea uzurii în cazul pagubelor produse la vehicule

Art. 58. - (1) Pentru stabilirea valorii vehiculelor la data producerii evenimentului asigurat, din valoarea de nou a acestora se scade uzura valorică. Prin uzură valorică se înÈ›elege acea parte din valoarea vehiculului ce se pierde prin vechime, întrebuinÈ›are sau stare de întreÈ›inere.
(2) Uzura valorică se calculează prin aplicarea unui coeficient de uzură asupra valorii de nou a vehiculului la data producerii evenimentului asigurat.
(3) Coeficientul de uzură se stabileÈ™te în funcÈ›ie de gradul de întrebuinÈ›are, kilometrii parcurÈ™i cu vehiculul, precum È™i de vechimea în exploatare, exprimată în unități de timp: ani, diferenÈ›iată pe categorii de vehicule, potrivit tabelelor coeficienÈ›ilor de uzură nr. 1 È™i 2 cuprinse în anexa nr. 3.
(4) Pentru stabilirea coeficientului de uzură al unui vehicul sunt necesare:
a) data introducerii în exploatare de nou a vehiculului respectiv, menÈ›ionată în documentele de identificare a acestuia: carte de identitate, certificat de înmatriculare etc. sau, în lipsă, anul de fabricaÈ›ie de pe placa de origine a vehiculului;
b) parcursul în kilometri realizat de vehiculul respectiv de la data introducerii lui în exploatare de nou È™i până la data producerii evenimentului asigurat.
Art. 59. - (1) În cazul vehiculelor la care se cunosc datele menÈ›ionate la art. 58 alin. (4), pentru stabilirea coeficientului de uzură al vehiculului avariat se caută în tabelul coeficienÈ›ilor de uzură linia corespunzătoare vechimii în exploatare, în ani, È™i coloana corespunzătoare stării de întreÈ›inere medie, la intersecÈ›ia cărora se va găsi coeficientul de uzură respectiv. CoeficienÈ›ii de uzură sunt determinaÈ›i pentru un parcurs mediu anual de:
- 15.000 km pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 t È™i pentru cele al căror număr de locuri pe scaune nu este mai mare de 9;
- 20.000 km pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 t și pentru cele al căror număr de locuri pe scaune este mai mare de 9.
(2) În cazul în care există diferenÈ›e între parcursul real È™i cel rezultat utilizându-se media anuală, coeficientul corespunzător stării de întreÈ›inere medie se va corecta cu 0,5% pentru fiecare 1.000 km, fără a se putea depăși coeficienÈ›ii corespunzători stărilor de întreÈ›inere bună sau satisfăcătoare.
(3) CorecÈ›ia se face prin adunare, dacă parcursul real este mai mare decât parcursurile medii menÈ›ionate la alin. (1), ori prin scădere, dacă parcursul real este mai mic.
Art. 60. - (1) Pentru vehiculele la care nu se cunoaÈ™te parcursul în km realizat până la data producerii evenimentului asigurat sau acesta nu este în concordanță cu starea tehnică a vehiculului respectiv, coeficientul de uzură al vehiculului avariat se stabileÈ™te în funcÈ›ie de vechimea în exploatare È™i de starea de întreÈ›inere a acestuia, prevăzute în tabelele coeficienÈ›ilor de uzură nr. 1 È™i 2 cuprinse în anexa nr. 3.
(2) Starea de întreÈ›inere a unui vehicul se clasifică în: bună, medie È™i satisfăcătoare.
(3) Stabilirea stării de întreÈ›inere a vehiculului se face potrivit stării acestuia dinainte de producerea evenimentului asigurat, pe baza criteriilor de mai jos:
a) stare de întreÈ›inere bună - vehiculul prezintă: integritatea elementelor caroseriei, barelor de protecÈ›ie È™i capacelor de roÈ›i; vopseaua intactă, fără exfolieri sau urme aparente de rugină a tablei; tapiÈ›eria fără pete, urme de uzură prematură sau rupturi; cauciucuri uzate uniform, fără să prezinte uzuri accentuate pe flancuri, ca urmare a unui reglaj necorespunzător al direcÈ›iei; motorul fără scurgeri de ulei pe părÈ›ile laterale sau pe capotajele interioare ale spaÈ›iului afectat acestuia;
b) stare de întreÈ›inere medie - vehiculul prezintă: deformări ale caroseriei, barelor de protecÈ›ie sau capacelor de roÈ›i până la 10 dm², însumat pe întreaga suprafață exterioară; degradări ale vopselei în ceea ce priveÈ™te luciul, cu urme de rugină aparentă pe o suprafaÈ›a totală până la 10 dm², cu exfolieri pe o suprafață totală până la 1 cm²; pete pe tapiÈ›eria scaunelor;
c) stare de întreÈ›inere satisfăcătoare - vehiculul prezintă: deformări ale caroseriei, barelor de protecÈ›ie È™i capacelor de roÈ›i mai mari de 10 dm², însumat pe întreaga suprafață exterioară: degradări ale vopselei, pierderea totală a luciului, cu exfolieri pe o suprafață totală mai mare de 1 cm², cu urme pronunÈ›ate de rugină aparentă È™i zgârieturi; tapiÈ›eria deteriorată È™i murdară; cauciucurile uzate neuniform, cu accentuări pe unul dintre flancuri, ca urmare a unui reglaj necorespunzător al direcÈ›iei; motorul cu urme de ulei pe părÈ›ile superioare È™i laterale ca urmare a scurgerilor la capacul distribuÈ›iei, al chiulasei sau pe lângă garniturile de etanÈ™are; joc mare la volanul direcÈ›iei.
(4) Cunoscându-se data introducerii în exploatare de nou È™i starea sa de întreÈ›inere justificată tehnic, pentru stabilirea coeficientului de uzură al vehiculului avariat se caută în tabelul coeficienÈ›ilor de uzură linia orizontală corespunzătoare vechimii în exploatare, în ani, a acestuia È™i se stabileÈ™te un coeficient de uzură cuprins între cei corespunzători stării de întreÈ›inere bună È™i satisfăcătoare.
Art. 61. - (1) Pentru vehiculele care aveau executate înainte de data producerii evenimentului asigurat reparaÈ›ii curente, inclusiv înlocuiri ale părÈ›ilor componente sau ale pieselor originale, stabilirea coeficientului de uzură se face pe baza relaÈ›iei:
Ur = U x K, în care:
Ur = coeficientul de uzură recalculat al vehiculului;
U = coeficientul de uzură rezultat din tabelele coeficienÈ›ilor de uzură, în baza datelor determinate potrivit art. 59;
K = coeficientul de corecție a uzurii (A-a)/A,
în care:
A = valoarea de nou a vehiculului avariat;
a = costul total al reparaÈ›iilor curente, inclusiv al înlocuirilor de părÈ›i componente sau de piese originale executate înainte de data producerii evenimentului asigurat, exclusiv cele efectuate ca urmare a unor accidente ori a unor defecte de fabricaÈ›ie, pentru menÈ›inerea sau îmbunătățirea stării tehnice corespunzătoare a vehiculului, în baza documentaÈ›iilor privind costul efectiv al acestora.
(2) Nu se pot lua în calcul coeficienÈ›i de uzură (U) inferiori coeficienÈ›ilor minimali sau superiori celor maximali, pentru vechimea în exploatare, parcursul realizat È™i starea de întreÈ›inere a vehiculului avariat, prevăzuÈ›i în tabelele coeficienÈ›ilor de uzură nr. 1 È™i 2 cuprinse în anexa nr. 3.

CAPITOLUL VI
Stabilirea despăgubirilor în cazul avarierii sau al distrugerii altor bunuri

Art. 62. - (1) Despăgubirile pentru clădiri, construcÈ›ii sau alte bunuri se stabilesc pe baza preÈ›urilor existente pe piață la data producerii riscului asigurat, în limitele de despăgubire stabilite potrivit art. 24.
(2) În cazul în care persoanele păgubite prezintă documentaÈ›ii tehnice: devize de reparaÈ›ii sau alte evaluări, acestea pot fi luate în considerare la stabilirea despăgubirii, după verificarea prealabilă făcută de asigurător.

CAPITOLUL VII
Stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării sau al pieirii animalelor

Art. 63. - (1) Despăgubirile pentru animale se stabilesc pe baza valorii de pe piața locală a animalului respectiv la data producerii accidentului.
(2) Păgubitul va prezenta actul justificativ din care să rezulte că este proprietarul animalului respectiv.

TITLUL III
Plata despăgubirilor

Art. 64. - (1) După acceptarea ofertei de despăgubire, persoana prejudiciată va preciza modalitatea de plată: în numerar sau prin ordin de plată, în contul bancar personal ori în contul bancar al unității de specialitate care a efectuat reparaÈ›ia.
(2) În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările È™i completările ulterioare, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel:
a) dacă nu există obiecÈ›ii asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoÈ›ită de documentele justificative. Avizarea de plată poate fi făcută la sediul social sau la oricare dintre unitățile teritoriale ale asigurătorului RCA care desfășoară activități de constatare, de lichidare a daunelor auto È™i de efectuare a plăților de despăgubiri. AcÈ›iunea în justiÈ›ie împotriva asigurătorului RCA poate fi exercitată, în mod alternativ, la oricare dintre sediile asigurătorului, respectiv sediul social ori sucursala care a emis poliÈ›a de asigurare RCA sau sucursala care a lichidat dauna;
b) dacă există obiecÈ›ii întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluÈ›ionarea obiecÈ›iilor să se efectueze plata.
(3) În cazul neformulării obiecÈ›iilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecÈ›ii, datoria devenind scadentă.
(4) Dacă asigurătorul RCA nu îÈ™i îndeplineÈ™te obligaÈ›iile în termenele prevăzute la alin. (2) È™i (3) sau È™i le îndeplineÈ™te defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Art. 65. - (1) Odată cu încasarea despăgubirii, partea prejudiciată va menÈ›iona în scris că a fost integral despăgubită pentru prejudiciile suferite È™i că nu mai are nicio pretenÈ›ie de la asigurătorul RCA È™i de la asigurat în legătură cu prejudiciul respectiv, dacă despăgubirea plătită nu depășeÈ™te limita de despăgubire ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile cauzate în unul È™i acelaÈ™i accident de vehicul, prevăzută în poliÈ›a de asigurare RCA.
(2) DeclaraÈ›ia de acceptare a despăgubirii, prevăzută la alin. (1), va fi dată de asigurătorul CASCO în cazurile de regres.
(3) În situaÈ›ia efectuării plății de către asigurătorul RCA direct în contul indicat în declaraÈ›ia de acceptare a despăgubirii de către persoana prejudiciată, aceasta se consideră a fi integral despăgubită dacă în termen de 30 de zile de la data intrării sumei în contul său bancar nu a notificat asigurătorului RCA eventualele obiecÈ›ii referitoare la cuantumul despăgubirii, dacă plata efectuată conÈ›ine elementele necesare identificării acesteia de către creditor.

TITLUL IV
Dispoziții finale

Art. 66. - (1) În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA va acorda despăgubiri în baza hotărârii judecătoreÈ™ti rămase definitivă.
(2) În cazul obligării la prestaÈ›ii băneÈ™ti periodice, sumele stabilite în condiÈ›iile prevăzute la alin. (1) se vor plăti până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacității de muncă, È›inându-se seama de deciziile de pensionare, de certificatele medicale È™i de alte dovezi care stabilesc aceste situaÈ›ii, cu respectarea limitelor de despăgubire stabilite prin poliÈ›a de asigurare RCA.
Art. 67. - În cazul în care după plata despăgubirilor pentru vătămări corporale, stabilite prin hotărâre a organului de jurisdicÈ›ie competent, intervine decesul victimei ca urmare a aceluiaÈ™i accident, se va recalcula despăgubirea potrivit prevederilor art. 49 pct. 2.
Art. 68. - Asigurătorii RCA sunt obligați să comunice asiguraților condițiile privind această asigurare, prevăzute de prezentele norme.
Art. 69. - Pentru respectarea intereselor asiguraților, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prin atribuțiile sale, analizează și rezolvă eventualele reclamații primite de la asigurați sau de la alte persoane fizice și juridice care apelează la serviciile societăților din domeniul asigurărilor.
Art. 70. - Nerespectarea prevederilor prezentelor norme de către societățile de asigurare se sancÈ›ionează în condiÈ›iile È™i potrivit prevederilor Legii nr. 32/2000, cu modificările È™i completările ulterioare, precum È™i ale Legii nr. 136/1995, cu modificările È™i completările ulterioare.
Art. 71. - Anexele nr. 1a), 1b), 2a), 2b), 3, 4, 5, 6a), 6b), 7, 7a) și 8 fac parte integrantă din prezentele norme.

Anexe polite

Anexe



Get Adobe Flash player


TOP Stiri 1asig



















Asigurari Asigurari| Pensii Private| Constatare Amiabila| Asigurarea Locuintelor| Asigurarea Masinilor| Asigurari de Viata| XPRIMM.RO| Revista PRIMM Asigurari si Pensii| ICAR Forum | Forumul International de Asigurari Reasigurari - FIAR| Insurance Profile| evoMAG|





© 2017 Constatul Amiabil MEDIA XPRIMM